Ce trebuie să cunoască stomatologul despre tine înainte de o procedură dentară?

În general, oamenilor nu le surâde prea tare ideea de a merge la dentist, mai ales dacă se confruntă cu anumite probleme dentare. Totuși, sănătatea dentară este absolut vitală pentru menținerea sănătății întregului organism, de aceea este important să efectuezi controlul de rutină la dentist de cel puțin 2 ori pe an. Astfel, vei preveni afecțiunile dentare, te vei obișnui cu ambianța din cabinetul dentar și vei putea chiar să stabilești o relație de încredere și prietenie cu medicul tău. O astfel de relație facilitează efectuarea tratamentului pentru dentist, dar și pentru pacient.

Ce nu trebuie să ascunzi de medicul tău dentist?

Dacă te confrunți cu o problemă dentară și vrei s-o tratezi cât mai repede și eficient, trebuie să fii foarte sincer cu medicul tău dentist, deoarece un tratamentul corespunzător depinde de stabilirea corectă a cauzelor și factorilor apariției bolii. În general, oamenii au rețineri și preferă să mintă în anumite privințe, dar simptomele îi dau de gol întotdeauna. Cel mai des, oamenii mint cu privire la:

  • Fumat: tutunul îngălbenește dinții și provoacă boli ale cavității bucale;
  • Consumul băuturilor acidulate: acestea distrug smalțul dentar și provoacă tocirea dinților;
  • Consumul de alcool: alcoolul reduce secreția de salivă, ceea ce favorizează apariția cariilor, irită gingia și mucoasa;
  • Folosirea aței dentare: ața dentară te poate ajuta să elimini placa bacteriană din zonele greu accesibile cu periuța, cum ar fi între dinți sau la linia gingiilor. Dacă nu o folosești sau dacă o folosești necorespunzător, apare riscul apariției bolilor gingivale.

Ce informații trebuie să-i oferi dentistului tău?

Atunci când mergi la dentist, mai ales când ai o problemă ce necesită tratament dentar urgent, este foarte important să îi oferi stomatologului tău informații exacte cu privire la starea ta generală de sănătate. Există o legătură foarte puternică între sănătatea dentară și starea generală de sănătate. De aceea, pentru a evita complicațiile, dentistul tău trebuie să știe dacă ai probleme de sănătate, fobii sau alergii înainte de a decide ce servicii stomatologice să-ți propună. Anumite proceduri dentare trebuie amânate, modificate sau chiar anulate în cazul sarcinii, hipertensiunii arteriale, alergiilor etc.

În cazul în care administrezi anumite medicamente, medicul tău dentist trebuie să cunoască acest lucru, mai ales dacă îți prescrie alte medicamente. S-ar putea ca administrarea lor concomitentă să fie nocivă pentru tine. De asemenea, multe medicamente pot usca foarte mult gura, ceea ce sporește riscul apariției unor carii dentare.

Dacă procedura dentară presupune sângerare, medicul dentist trebuie să știe dacă sângele tău se coagulează normal. Coagularea normală a sângelui poate fi afectată de anumiți factori precum bolile hepatice sau medicamente, precum aspirina.

Unii pacienți trebuie să administreze antibiotice înainte de a efectua proceduri dentare. De exemplu, pacienții cu valve artificiale cardiace trebuie adesea să administreze un antibiotic pentru a preveni apariția unei infecții.

Procedurile medicale nu stârnesc prea mult entuziasm, în special procedurile dentare. Oamenii anticipează durere, chiar dacă nu au motive pentru acest lucru. Stomatologia modernă este nedureroasă, majoritatea procedurilor se realizează cu anestezie, așa că nu există motive reale de teamă în această privință. Un rol tot mai important în menținerea sănătății orale îl au procedurile de profilaxie dentară, deci vizitele la stomatolog nu trebuie nicidecum ignorate. Important este să mergi regulat la cabinetul stomatologic și să îți informezi la fiecare consultație stomatologică medicul cu privire la orice schimbări apar. Nu uita că sănătatea dentară și starea generală de sănătate sunt strâns legate și se condiționează una pe alta, așa că nu trebuie să le neglijezi.

Sumar
Ce trebuie să cunoască stomatologul despre tine înainte de o procedură dentară?
Denumire articol
Ce trebuie să cunoască stomatologul despre tine înainte de o procedură dentară?
Descriere
Dacă te confrunți cu o problemă dentară și vrei s-o tratezi cât mai repede și eficient, trebuie să fii foarte sincer cu medicul tău dentist, deoarece un tratamentul corespunzător depinde de stabilirea corectă a cauzelor apariției bolii.
Autor
Call Now Button
MENIU